Prințul Paul al României rămâne în arest până pe 14 septembrie, în Franța

de: Cătălina Burghelea
01 07. 2022

Prințul Paul al României, dat în urmărire internațională, a fost găsit în Franța, anunță România TV. Personalitatea regală a fost condamnată definitiv în decembrie 2020, la trei ani şi patru luni de închisoare, după ce a fost găsită vinovată de corupţie în dosarul fostei Ferme Regale Băneasa. De atunci, a dispărut fără urmă. Deoarece nu a mai putut achita ratele la bancă, soția lui, Prințesa Lia, a fost nevoită să părăsească forțat vila somptuoasă în care locuia cu fiul cuplului.

Prințul Paul al României, arestat în Franța

Update 1 iulie, ora 14:10. Magistrații francezi au decis ca Prințul Paul al României să rămână în arest, în Franța, până pe 14 septembrie.

Acesta a fost dat în urmărire internațională, fiind condamnat în decembrie 2020 la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa.

Update 29 iunie, ora 14.06. Carol Ferdinand, fiul Prințesei Lia și al Prințului Paul, va fi audiat în procesul tatălui său, anunță România TV. În vârstă de 12 ani, copilul se află în Marea Britanie, unde urmează cursurile unei școli de prestigiu, pentru că, potrivit spuselor lui, este o tradiție de familie.

Între timp, au apărut detalii noi despre modul în care a fost prins Paul al României în Franța. Acesta a fost depistat de polițiștii francezi după ce a mers o lună la aceeași cafenea din Arondismentul 9 din Paris. Bărbatul s-a dat de gol pentru că purta mască de protecție în permanență, în condițiile în care măsura anti-Covid nu mai este obligatorie acolo. O persoană ar fi anunțat poliția deoarece i s-a părut suspect comportamentul clientului din cafenea. RTV susține că prințul ar fi fost spionat de autorități.

Update 29 iunie, ora 10:30 – Surse din Poliția Română au declarat că Prințul Paul nu este cetățean francez, așa cum s-a scris în repetate rânduri. Din acest motiv, nu va exista niciun fel de problemă în privința predării sale către autoritățile din România.

Se pare că acesta, deși s-a născut în Franța, nu deține cetățenie franceză. Prințul Paul a fost prezentat marți instanței, care a confirmat mandatul european de aresta

Conform surselor citate, Prințul Paul s-a născut în Franța,  însă nu are cetățenie franceză. El se află în acest moment la penitenciarul La Prison de Fresnes.

Astăzi, Prințul Paul va fi prezentat în fața magistraților de la Curtea de Apel Paris.

Update 28 iunie, ora 21:15 – Prințul Paul al României a fost capturat de o unitate specială a Jandarmeriei franceze și arestat provizoriu de către Curtea de Apel din Paris.

El a fost transferat la temutul penitenciar Fresnes, unul dintre cele mai de temut penitenciare. Se pare că magistrații s-au temutat că Prințul Paul ar putea încerca să fugă, din nou. De altfel, procedura de predare către România poate dura si câteva săptămâni.

El a fost arestat provizoriu de procurorii francezi la puțin timp după ce a fost prins pe străzile Parisului de o unitate specială de urmăriri a Jandarmeriei franceze.

Se pare că măsura arestului provizoriu este una dintre cele dure luate de judecători.

“Faptul că a fost arestat provizoriu arată că nu au încredere în el că nu va fugi. Urmează să se decidă dacă va fi predat. Sunt la dispoziție 40 de zile”, spune Christian Duță, avocat de origine română la Baroul Paris.

Update 28 iunie, ora 12.42. Ministerul Justiției din România intervine după arestarea Prințului Paul într-o cafenea din Paris. În legătură cu procedurile derulate privind extrădarea în țara noastră, oficialii români transmit următorul mesaj:

„La data de 27 iunie 2022, în Republica Franceză, cetățeanul român Al României Paul Philippe fost arestat provizoriu, în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare române, în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare. Arestarea a fost dispusă ca urmare a existenței acestui mandat european de arestare, procedura executării fiind o procedură ce se derulează între instanțe în mod direct, respectiv între instanța română şi cea străină.

În consecință, instanța din Republica Franceză este competentă, potrivit Deciziei Cadru 2002/584/JAI, să decidă asupra modalității de executare a acestui mandat european de arestare şi asupra predării persoanei solicitate. Procedura de executare a mandatului european de arestare se desfășoară potrivit legislației franceze, în termenele şi condițiile prevăzute de aceasta.

Ministerul Justiției are atribuții strict administrative (decurgând din principiul separației puterilor în stat), respectiv de a primi/ transmite mandatele europene de arestare emise de către autoritățile judiciare române și străine, și de a acorda sprijin autorităților implicate în această procedură, în special în vederea facilitării comunicării.

Ministerul Justiţiei, în calitate de autoritate centrală, nu este implicat în procedură şi nu a fost solicitat, până în prezent, în vederea facilitării comunicării de către instanțe.

Ministerul Justiţiei manifestă deplină deschidere şi disponibilitate şi în acest caz, cu respectarea rolului conferit de lege şi de legislaţia unională aplicabilă”.

Știrea inițială: Prințul Paul al României a fost prins, luni, 27 iunie, la Paris. Acesta primise o condamnare de 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Băneasa, dar a fugit din țară înainte de sentinţă. Paul-Philippe de Hohenzollern a fost dat în urmărire internațională în decembrie 2020, după ce oamenii legii l-au căutat la domiciliul declarat în acte, din Sectorul 2 al Capitalei, dar nu l-au găsit.

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră.

Vă reamintim că, la data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumparare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, transmite IGPR.

Potrivit România TV, Prințul Paul al României a fost prins de autorități la o cafenea din capitala Franței. Acesta urmează să fie prezentat unei instanţe pentru confirmarea mandatului şi extrădarea în România. De altfel, au apărut și primele imagini cu acesta:

Captură FOTO RTV

Acuzaţiile în dosarul Ferma Băneasa

În 2020, Curtea de Apel Braşov i-a condamnat la pedepese cu executare pe Paul Lambrino (3 ani şi 4 luni pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice), omul de afaceri Remus Truică (7 ani) şi pe cetăţenii israelieni Benjamin Steinmetz (5 ani) şi Tal Silberstein (5 ani). Potrivit procurorilor, fiul regelui Carol a revendicat ilegal averea bunicului său, întrucât nu avea recunoscută calitatea de moştenitor. La acea vreme, a cerut proprietăţi precum Ferma Regală de la Băneasa, ce aparţineau Domeniilor Coroanei. De menționat că acestea nu erau în proprietatea Casei regale, ci erau proprietăţi ale Statului român, date în folosinţă Casei regale.

În 2006, Paul Lambrino şi-a vândut drepturile succesorale companiei Reciplia, condusă de Remus Truică şi controlată de holdingul lui Steinmetz. În cele din urmă, gruparea ar fi reuşit să dobândească terenurile prin corupţie şi protecţie la nivel înalt. Prejudiciul se ridică la aproape 135 de milioane de euro.